Formarea ghemului de iarnă pe rame – biologie, mecanisme și practică apicolă

Formarea ghemului de iarnă este mecanismul adaptativ esențial al albinei melifere, care permite coloniei să supraviețuiască în condiții termice nefavorabile prin termoreglare colectivă. Spre deosebire de mulți alți insecți, albinele nu intră în letargie, ci rămân active, menținând în interiorul ghemului temperatura necesară supraviețuirii și utilizând rezervele de miere acumulate drept combustibil.

Bazele biologice și fizice ale formării ghemului

Procesul de formare a ghemului este strâns corelat cu temperatura ambiantă. Primele semne de grupare a albinelor în stupi se observă când temperatura exterioară scade sub 12–13 °C. La o scădere suplimentară până la +7 °C – +8 °C, ghemul este complet format și compact.

Structura ghemului de iarnă seamănă cu un elipsoid sau o sferă aplatizată, împărțită în straturi de faguri. Se pot distinge două zone principale:

1. Înveliș (coajă): Stratul exterior este compus din albine dens aglomerate și puțin active, al căror rol este izolarea termică. Grosimea acestui strat variază între 2 și 10 cm și depinde de temperatura exterioară – cu cât este mai frig, cu atât învelișul devine mai gros și mai compact. Albinele din această zonă introduc capul în celulele tubulare ale fagurelui, ceea ce mărește și mai mult densitatea ghemului.
2. Miez (centru): În interiorul ghemului, albinele sunt dispuse mai lax, ceea ce le permite activitatea de mișcare. Aici se generează căldura prin micro-vibrații ale mușchilor toracelui.

Temperatura din interiorul ghemului nu este constantă și suferă fluctuații. În prima jumătate a iernării, când nu există puiet, temperatura în centru variază între 14 °C și 25 °C. Punctul critic este la aproximativ 14 °C – când temperatura coboară la această limită, albinele din miez își intensifică metabolismul, generând un așa-numit salt de temperatură până la aproximativ 25 °C, după care urmează o fază de răcire lentă.

Localizarea ghemului pe rame

Locul natural de formare a ghemului depinde de mai mulți factori:

• Urdiniș și ventilație: Albinele aleg instinctiv un loc în fața urdinișului, unde au asigurat accesul la aer proaspăt bogat în oxigen.
• Ultimul puiet: Ghemul se formează cel mai frecvent pe acele porțiuni ale fagurilorde unde a ieșit ultimul puiet de toamnă.
• Calitatea fagurilor: Sunt preferați fagurii maro-închis, „calzi”, în care au fost crescute deja mai multe generații de albine, deoarece au proprietăți izolante mai bune decât ceara nouă.
• Expunerea solară: În stupii cu pereți mai subțiri, ghemul se poate deplasa spre peretele sudic al stupului, care este încălzit de razele soarelui.

Dinamica ghemului în timpul iernării

Ghemul de iarnă nu este static. Albinele se deplasează continuu de la suprafață spre interior, schimbând rolurile de izolatori și generatori de căldură. Întregul grup se mișcă pe faguri urmând rezervele consumate. Direcția standard de mișcare este de jos în sus, iar după atingerea șipcilor superioare ale ramelor – de la față spre spatele stupului.

Continuitatea rezervelor este de importanță critică. Albinele pot trece pe ramele adiacente numai când temperatura exterioară crește peste 0 °C. La ger, dacă albinele întâlnesc celule goale pe rama pe care se află, pot muri de foame chiar dacă au rame pline alături.

Ghid practic pentru pregătirea cuibului (Cum, Ce și De ce)

Dispunerea corectă a ramelor toamna determină succesul iernării. Mai jos sunt prezentați pașii necesari pentru o formare optimă a ghemului:

Pasul 1: Revizia de toamnă și selecția ramelor (august/septembrie)

• Ce: Din cuib trebuie eliminate ramele vechi (negre), deteriorate și prea deschise la culoare (virgine), care rețin slab căldura.
• De ce: Albinele iernează cel mai bine pe rame maro-închis, care asigură stabilitatea termică a ghemului.

Pasul 2: Adaptarea dimensiunii cuibului la puterea familiei

• Cum: Se lasă atâtea rame câte albinele acoperă dens. Pentru o familie medie sunt de obicei 7–8 rame, pentru una puternică 9–10.
• De ce: Un cuib prea spațios duce la răcirea ramelor laterale, la condensarea vaporilor de apă și la mucegăirea rezervelor.

Pasul 3: Distribuirea rezervelor (Aranjarea cuibului) Există două modele principale de aranjare a rezervelor:

1. Aranjare bilaterală (în barbă): Ramele cele mai pline (3,5–4 kg miere) se plasează la margini, iar ramele mai ușoare (aprox. 2 kg) în centru, în fața urdinișului. Aceasta creează un „pat” natural pentru ghem în mijloc.
2. Aranjare unilaterală (unghiulară): Rama cea mai grea merge la unul dintre pereți (de ex. cel sudic), iar ramele următoare au treptat din ce în ce mai puțină miere.

• Regulă critică: Fiecare ramă lăsată în cuib trebuie să conțină minimum 2 kg de miere.

Pasul 4: Asigurarea accesului la păstură

• Ce: Ramele cu păstură nu trebuie să se afle în centrul viitorului ghem, ci lângă ramele cu rezerve de carbohidrați.
• De ce: Păstura pură în centrul ghemului poate acționa ca un izolator care împarte grupul în două, ducând la slăbirea familiei.

Pasul 5: Ultima hrănire și completarea lipsurilor

• Când: Hrănirea trebuie încheiată până la mijlocul lunii septembrie (cel târziu între 10–20 septembrie), pentru ca tinerele albine de iarnă să nu fie epuizate de prelucrarea siropului.
• Normă: Pe fiecare ramă ocupată de albine ar trebui să revină 2–2,5 kg de rezerve (în total 18–25 kg pe familie).

Rezumat pentru practician

Formarea succesivă a ghemului de iarnă este un proces autonom al familiei de albine; cu toate acestea, rolul apicultorului constă în crearea „scenei” optime pentru acest fenomen. Cheia constă într-un cuib strâns, rezerve abundente și de calitate (fără miere de mană, care provoacă dizenterie) și asigurarea liniștii. Să nu uităm că greșelile făcute la aranjarea ramelor în septembrie sunt aproape imposibil de corectat în ianuarie sau februarie fără a expune familia la riscul morții prin răcire.